Bună ziua, dragi părinți, bunici și aparținători legali!
Numele meu este Drăguleanu Ana-Raluca, sunt voluntar în cadrul Asociației CONIL și, totodată, un adult cu autism.
Îmi amintesc și acum discuția pe care am avut-o cu Adela Caragheorghe în cadrul podcastului Povești Nespuse. La un moment dat, Adela m-a întrebat ce părere am despre alimentația copiilor cu autism și ce soluții există pentru dificultățile care pot apărea în această privință. La vremea respectivă, nu cunoșteam foarte multe despre acest subiect. Însă întrebarea ei mi-a stârnit curiozitatea și m-a determinat să caut informații din surse medicale și științifice. Din această documentare s-a născut articolul pe care îl citiți acum.
În rândurile următoare voi prezenta atât informații bazate pe literatura de specialitate, cât și observații și recomandări inspirate din propria mea experiență de copil și adult cu autism. Scopul meu nu este să ofer soluții universale, ci să împărtășesc informații care vă pot ajuta să înțelegeți mai bine provocările alimentare cu care se pot confrunta copiii din spectrul autist.
Mai întâi vom discuta despre cele mai frecvente dificultăți legate de alimentație. Apoi voi prezenta câteva soluții practice pe care le puteți pune în aplicare, explicând și motivele pentru care consider că acestea pot fi eficiente. La final, voi împărtăși cel mai important sfat pe care îl am pentru dumneavoastră – un principiu pe care mama mea l-a aplicat consecvent de-a lungul copilăriei mele și care a contribuit semnificativ la dezvoltarea mea ca adult autonom, funcțional și bine adaptat social.
Așadar, vă invit să explorăm împreună una dintre cele mai întâlnite provocări din viața multor familii: alimentația copiilor cu autism.
Care sunt cele mai frecvente probleme alimentare?
În urma documentării mele, am observat că dificultățile alimentare întâlnite la copiii cu autism pot lua forme foarte diferite. Printre cele mai frecvente se numără:
- refuzul de a consuma anumite alimente;
- crizele de plâns sau de furie la vederea unor mâncăruri;
- acceptarea unui număr foarte restrâns de alimente;
- constipația și alte probleme digestive;
- pierderea oportunităților de socializare din cauza dificultăților legate de masă;
- introducerea în gură sau ingerarea unor obiecte necomestibile;
- mâncatul excesiv sau, dimpotrivă, insuficient;
- probleme de creștere și dezvoltare;
- alimentația dezechilibrată;
- apariția cariilor și a altor probleme dentare.
Desigur, aceasta nu este o listă completă. Sunt convinsă că mulți dintre dumneavoastră ați întâlnit și alte dificultăți pe care eu poate nu le-am experimentat sau despre care nu am găsit suficiente informații. Totuși, pentru a păstra articolul cât mai clar și mai ușor de urmărit, am ales să mă concentrez asupra celor mai frecvent întâlnite probleme.
De ce apar aceste dificultăți?
Din punctul meu de vedere, comportamentele alimentare dificile nu apar dintr-un singur motiv, ci sunt rezultatul mai multor factori care se influențează reciproc.
Printre aceștia se numără:
- expunerea insuficientă sau nepotrivită la alimente noi;
- etichetele puse asupra alimentelor („nu-i place niciodată”, „nu va mânca asta”);
- lipsa unor limite și reguli consecvente în timpul meselor;
- teama adulților de a provoca o criză de comportament;
- dorința firească de a evita conflictele și de a menține liniștea în familie;
- oboseala părinților și stresul acumulat;
- alți factori individuali care diferă de la un copil la altul.
Aș vrea să subliniez un aspect foarte important: nu scriu aceste lucruri pentru a învinovăți pe cineva. Știu cât de dificile pot fi mesele atunci când ai un copil cu autism și înțeleg cât de ușor este să alegi soluția care pare să funcționeze pe moment.
Scopul acestui articol este cu totul altul: să vă ajute să identificați comportamentele problematice și să vă ofere instrumente care să transforme mesele dintr-o luptă permanentă într-o situație ce poate fi gestionată cu răbdare, consecvență și înțelegere.
În opinia mea, factorii enumerați mai sus stau la baza multora dintre dificultățile alimentare. De aceea, recomandările practice pe care le voi prezenta în continuare urmăresc nu doar reducerea simptomelor, ci și abordarea cauzelor care le întrețin.
Ce puteți face?
1. Țineți un jurnal alimentar
Primul pas pe care îl recomand este ținerea unui jurnal alimentar.
În fiecare zi notați:
- ce alimente consumă copilul;
- la ce oră și în ce zi a săptămânii mănâncă;
- unde are loc masa;
- cine este prezent în timpul mesei;
- ce stimuli există în mediul înconjurător (zgomote, lumini, mirosuri, texturi sau alți factori senzoriali);
- cum reacționează copilul;
- cum reacționează adulții din jurul lui.
Acest jurnal este extrem de valoros deoarece vă ajută să identificați tipare pe care, în rutina zilnică, este posibil să nu le observați. Veți putea descoperi, de exemplu, dacă anumite alimente sunt acceptate doar în anumite contexte, dacă preferă să mănânce singur sau în compania altor persoane ori dacă anumiți stimuli senzoriali îi influențează comportamentul alimentar.
Toate aceste informații vă pot ajuta să stabiliți reguli și rutine adaptate nevoilor copilului.
În plus, jurnalul alimentar reprezintă un instrument util și în colaborarea cu medicul pediatru, gastroenterologul, medicul stomatolog sau alți specialiști. Atunci când există probleme precum alimentația insuficientă sau excesivă, dificultăți digestive, probleme dentare ori consumul de obiecte necomestibile, un jurnal complet oferă informații obiective care pot contribui la stabilirea unui diagnostic și a unui plan de intervenție mai eficient.
2. Introduceți alimentele noi treptat și cu răbdare
O altă recomandare importantă, mai ales în cazul copiilor care refuză anumite alimente sau acceptă să consume doar câteva produse foarte specifice – cum ar fi un anumit tip de salam sau doar fast-food, exemplu pe care mi l-a oferit Adela în timpul discuției noastre – este introducerea treptată și consecventă a alimentelor noi în dietă.
Am ales să subliniez cuvintele treptat și consecvent, deoarece una dintre cele mai frecvente greșeli este aceea de a pune în fața copilului un aliment complet necunoscut și de a avea așteptarea ca acesta să îl accepte imediat.
În realitate, de cele mai multe ori acest lucru nu se întâmplă. Nu pentru că cel mic este încăpățânat sau încearcă să vă sfideze, ci pentru că acel aliment reprezintă ceva complet nou pentru el. Iar pentru mulți copii cu autism, noutatea și schimbările – în special cele bruște și neanunțate – pot fi copleșitoare. Creierul lor procesează diferit informațiile și are nevoie de mai mult timp pentru a se adapta la experiențe noi.
Pot confirma acest lucru și din propria experiență. Chiar și în prezent îmi este uneori dificil să mă adaptez rapid la schimbări, iar în copilărie acest lucru era și mai evident. Tocmai de aceea înțeleg cât de anxioasă poate fi o situație aparent banală, cum este apariția unui aliment nou în farfurie.
Cum puteți face expunerea mai ușoară?
Un mod eficient este să așezați o cantitate foarte mică din alimentul nou lângă alimente pe care copilul deja le acceptă și le consumă cu plăcere.
Nu vă îngrijorați dacă, la început, copilul nu îl mănâncă. Este posibil să îl atingă cu degetele, să îl miroasă, să îl privească atent sau chiar să îl ducă la gură fără să îl înghită. Toate aceste comportamente sunt firești și reprezintă etape normale ale procesului de familiarizare cu alimentul.
Dacă refuză complet să îl guste, nu înseamnă că trebuie să renunțați. Din contră, este important să continuați expunerea, fără presiune și fără forțare.
Există, desigur, două excepții importante:
- dacă alimentul provoacă o reacție alergică;
- dacă apar alte reacții adverse care pot indica o problemă medicală.
În aceste situații este necesară consultarea unui medic, care poate recomanda investigații pentru depistarea unor afecțiuni precum alergiile alimentare, intoleranțele (de exemplu la gluten) sau alte probleme medicale ce necesită tratament.
De ce este atât de importantă expunerea repetată?
Un copil care consumă un număr foarte limitat de alimente riscă să nu primească toate vitaminele, mineralele, proteinele și fibrele necesare unei dezvoltări armonioase. În timp, această alimentație restrictivă poate favoriza apariția carențelor nutriționale, a anemiei sau a altor probleme de sănătate.
Pe lângă consecințele medicale, pot apărea și dificultăți sociale. Un adult care acceptă doar foarte puține alimente poate evita ieșirile la restaurant, mesele în familie sau alte contexte sociale în care meniul nu îi este familiar. Astfel, o dificultate alimentară din copilărie poate influența și calitatea vieții de mai târziu.
De ce refuză un copil anumite alimente?
Refuzul unui aliment nu are întotdeauna aceeași cauză. Din experiența mea și din informațiile pe care le-am găsit în literatura de specialitate, cele mai frecvente motive sunt următoarele:
- copilul a asociat alimentul cu o experiență pozitivă sau negativă din trecut;
- textura, gustul, mirosul sau aspectul alimentului îi provoacă disconfort sau, dimpotrivă, îi oferă o senzație plăcută;
- modul în care a fost introdus alimentul: dacă a fost prezentat treptat și fără presiune sau dacă a fost obligat să îl consume.
Cu siguranță există și alți factori, însă aceștia sunt, în opinia mea, cei care explică cel mai des preferințele și refuzurile alimentare.
Experiența mea
În copilărie nu suportam nici ciupercile, nici piftia.
În cazul piftiei, ceea ce mă deranja cel mai mult era textura gelatinoasă și mirosul. Pur și simplu nu le puteam tolera. Cu toate acestea, vedeam în fiecare an acest preparat pe masa de Crăciun și, probabil, de Revelion. Îi observam pe ceilalți membri ai familiei mâncând-o cu plăcere, iar după mulți ani mi-am făcut curaj să o gust.
Cred că unul dintre motivele pentru care am reușit a fost faptul că mama nu m-a obligat niciodată să mănânc piftie și nici nu mă certa dacă refuzam. Prin această atitudine a eliminat presiunea, iar acest lucru a făcut diferența. Pentru un copil cu autism, mesele pot fi deja solicitante din cauza zgomotului, a aglomerației și a stimulilor senzoriali. Presiunea suplimentară nu face decât să amplifice disconfortul.
Povestea ciupercilor a fost diferită.
La mesele luate împreună cu alți copii îi auzeam adesea spunând cât de bune sunt ciupercile pe pizza. Din dorința de a mă integra și de a simți că fac parte din grup, am decis să le încerc. Spre surprinderea mea, mi-au plăcut foarte mult. Astăzi consum cu plăcere atât ciuperci, cât și piftie.
Privind în urmă, observ că în ambele situații au existat două ingrediente esențiale: expunerea repetată și curajul de a încerca. În cazul ciupercilor, dorința de apartenență la grup a reprezentat motivația decisivă.
Ce puteți învăța din aceste exemple?
În primul rând, să nu renunțați dacă rezultatele nu apar imediat. Uneori este nevoie de luni sau chiar ani până când un copil acceptă un aliment nou.
Lăsați-l să exploreze. Să privească alimentul, să îl atingă, să îl miroasă și să îl descopere în propriul ritm. Fiecare experiență reprezintă un pas înainte.
De asemenea, nu vă fie teamă să experimentați diferite metode de preparare. Fierberea, coacerea, gătirea la abur sau chiar integrarea unor legume în alte preparate – cum ar fi prăjiturile, brioșele sau sosurile – pot reprezenta modalități eficiente de a familiariza copilul cu gusturi noi.
Cel mai important este să aveți răbdare și să rămâneți consecvenți. Progresul poate fi lent, dar fiecare mic pas contează.
3. Mâncatul disociat nu este întotdeauna o problemă
Poate ați observat că unii copii cu autism preferă să consume fiecare aliment separat, într-o anumită ordine și fără ca acestea să se atingă în farfurie. Acest comportament poartă denumirea de alimentație disociată.
Este important să precizez că, atât timp cât alimentația copilului este echilibrată și îi asigură toți nutrienții necesari dezvoltării, acest comportament nu reprezintă, în sine, o problemă, chiar dacă pentru multe persoane pare neobișnuit.
Preferința pentru separarea alimentelor apare adesea din cauza particularităților senzoriale specifice autismului. Gusturile, mirosurile și texturile sunt procesate diferit, iar amestecarea lor poate deveni neplăcută sau chiar copleșitoare.
În plus, mulți copii cu autism au nevoie de rutină și predictibilitate. Consumul alimentelor într-o anumită ordine poate reprezenta o modalitate prin care își organizează experiența și reduc anxietatea produsă de schimbare.
Aceste particularități pot fi gestionate prin adaptarea mediului familial și, atunci când este necesar, prin intervenții precum terapia de integrare senzorială.
Cu toate acestea, este esențial să nu transformăm alimentația disociată într-o problemă doar pentru că este diferită de modul în care mănâncă majoritatea oamenilor.
Un exemplu personal
Vă pot oferi chiar un exemplu din viața mea.
Anul acesta, după unul dintre examenele de la facultate, o profesoară ne-a invitat pe câțiva dintre noi la restaurant. Mi-am comandat o ceafă de porc cu salată de varză. Atunci când chelnerul m-a întrebat dacă doresc și garnitură, am refuzat.
Am început prin a mânca întreaga salată de varză, iar abia după aceea am trecut la carne.
Pentru mine, aceasta este modalitatea cea mai confortabilă de a lua masa și nu reprezintă o problemă atât timp cât alimentația mea este echilibrată. Este doar o preferință legată de felul în care procesez experiența senzorială a mesei, iar astfel de preferințe sunt întâlnite la multe persoane din spectrul autist.
Colegele cu care luam masa s-au uitat surprinse la mine și m-au întrebat de ce aleg să mănânc în acest fel. Le-am răspuns simplu și fără urmă de rușine:
„Pentru că am autism.”
Cred că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care aș vrea să le transmiteți și copiilor voștri: nu este nicio rușine să mănânci diferit, atât timp cât alimentația îți asigură toți nutrienții necesari pentru o dezvoltare și o stare de sănătate bună.
La fel ca autismul în sine, alimentația disociată nu este o boală, un defect sau ceva ce trebuie „vindecat”. Este doar o manifestare a modului diferit în care unele persoane autiste procesează informațiile senzoriale și organizează experiențele de zi cu zi.
Același lucru este valabil și pentru dumneavoastră, dragi părinți. Dacă observați acest comportament la copilul dumneavoastră, nu înseamnă că este ceva în neregulă cu el. Înseamnă doar că are un mod diferit de a interacționa cu lumea, iar acest mod merită înțeles și respectat.
4. Când alimentația devine o provocare mai complexă
Există câteva dificultăți alimentare care, în opinia mea, sunt strâns legate între ele și care merită discutate împreună:
- consumul aproape exclusiv de fast-food sau alte alimente ultraprocesate;
- refuzul alimentelor sănătoase;
- mâncatul excesiv sau, dimpotrivă, insuficient;
- problemele legate de greutatea corporală.
De ce preferă unii copii fast-food-ul?
Din punctul meu de vedere, există două explicații principale.
Prima ține de predictibilitate.
Produsele de tip fast-food sunt realizate industrial astfel încât să arate și să aibă același gust aproape de fiecare dată. Pentru mulți copii cu autism, această predictibilitate este liniștitoare. Ei știu exact la ce să se aștepte.
În schimb, alimentele naturale sunt diferite de fiecare dată. O roșie poate avea altă formă, altă culoare sau alt gust decât cea cumpărată săptămâna trecută. Aceste variații, firești pentru noi, pot crea nesiguranță unui copil cu autism.
A doua explicație ține de modul în care funcționează creierul uman.
Alimentele ultraprocesate sunt concepute pentru a fi foarte gustoase, prin combinații bogate în zahăr, grăsimi și sare. Acestea activează puternic sistemul de recompensă al creierului, motiv pentru care nu este deloc surprinzător că sunt preferate în locul fructelor sau legumelor.
La aceasta se poate adăuga și componenta emoțională.
Atunci când copilul este stresat, anxios, speriat sau se află într-o situație pe care o percepe ca fiind dificilă, poate căuta confort în alimentele care îi oferă rapid o stare de bine. De altfel, nici noi, adulții, nu suntem complet diferiți. Mulți dintre noi apelăm la mâncare atunci când trecem prin perioade stresante, așa că nu ar trebui să privim acest comportament ca pe o problemă exclusivă a copiilor.
Cum puteți încuraja alimentația sănătoasă?
Prima recomandare rămâne aceeași: expunerea treptată și consecventă la alimente noi, despre care am discutat deja.
Pe lângă aceasta, puteți:
- să limitați disponibilitatea alimentelor nesănătoase în casă;
- să oferiți dumneavoastră înșivă un exemplu pozitiv, consumând alimente sănătoase în prezența copilului.
Copiii învață foarte mult prin observație. Atunci când vă văd consumând cu plăcere anumite alimente, acestea devin mai puțin înfricoșătoare și mai familiare. Exact acest lucru s-a întâmplat și în cazul meu cu piftia și ciupercile.
O altă strategie eficientă este folosirea intereselor speciale ale copilului.
Dacă este pasionat de spațiul cosmic, puteți tăia fructele și legumele în forme de stele sau planete. Dacă adoră mașinile, puteți folosi o farfurie compartimentată cu acest model sau tacâmuri decorate cu personajele preferate.
Aceste mici adaptări nu rezolvă singure problema, însă pot transforma masa într-o experiență mai plăcută și mai atractivă.
Cum gestionăm mâncatul excesiv sau insuficient?
Farfuriile compartimentate pot fi de mare ajutor atât pentru copiii care mănâncă prea mult, cât și pentru cei care mănâncă prea puțin. Diferența constă în modul în care sunt utilizate.
Dacă mănâncă prea mult
Scopul este să îl ajutați să devină conștient de cantitatea de hrană consumată și să înțeleagă când masa s-a încheiat.
Pentru aceasta este util să:
- eliminați distragerile, precum telefonul sau televizorul;
- încurajați copilul să stea așezat la masă;
- îl învățați să mănânce încet și să acorde atenție senzației de sațietate;
- stabiliți porții clare și constante.
La fel de important este să rămâneți consecvenți atunci când stabiliți reguli.
Știu că poate fi dificil să rezistați în fața unei crize de plâns sau a insistențelor copilului. Totuși, dacă regulile sunt respectate doar uneori, copilul va înțelege că acestea sunt negociabile. În schimb, atunci când adulții sunt consecvenți, copilul învață că limitele sunt stabile și previzibile, iar acest lucru îi oferă, paradoxal, mai multă siguranță.
Nu vorbesc aici despre pedepse dure sau despre autoritate bazată pe frică, ci despre consecințe logice, aplicate calm și consecvent, astfel încât copilul să înțeleagă legătura dintre comportamentul său și efectele acestuia.
Dacă mănâncă prea puțin
În această situație, jurnalul alimentar despre care am vorbit la începutul articolului devine un instrument extrem de valoros.
Observați:
- în ce momente mănâncă cel mai bine;
- în ce mediu se simte în siguranță;
- cine este prezent la masă;
- ce stimuli par să îl deranjeze.
După ce identificați aceste aspecte, puteți adapta mediul astfel încât mesele să devină cât mai confortabile pentru copil.
Uneori poate fi nevoie de lumină mai puțină, de reducerea zgomotului sau de limitarea numărului de persoane prezente la masă. Alteori este utilă obișnuirea treptată cu mesele în familie sau în alte contexte sociale.
Dacă dificultățile persistă sau se agravează, nu ezitați să solicitați ajutorul unui medic pediatru și al unui dietetician sau nutriționist. În anumite situații, terapia de integrare senzorială poate contribui la reducerea hipersensibilităților și la creșterea toleranței față de diferiți stimuli.
5. Alimentația și oportunitățile de socializare
Ultimul aspect pe care aș dori să îl abordez este impactul pe care dificultățile alimentare îl pot avea asupra vieții sociale a copilului.
Mesele la restaurant, aniversările sau sărbătorile în familie pot deveni situații stresante atât pentru copil, cât și pentru părinți.
O metodă simplă prin care puteți reduce această anxietate este jocul de rol.
Cu câteva săptămâni înainte de o ieșire la restaurant, puteți transforma sufrageria într-un restaurant imaginar. Jucați pe rând rolul clientului, al chelnerului și al bucătarului, exersând comportamentele pe care vă doriți să le vedeți în situația reală.
Stabiliți reguli clare, precum:
- vorbim pe un ton potrivit;
- rămânem așezați la masă;
- așteptăm până vine mâncarea;
- folosim formule de politețe.
La fel de importante sunt și consecințele firești atunci când regulile nu sunt respectate, deoarece acestea îl ajută pe copil să înțeleagă că fiecare comportament produce efecte în viața reală.
O altă strategie utilă este consultarea meniului restaurantului înainte de ieșire, dacă acesta este disponibil online.
Parcurgeți-l împreună cu copilul, discutați despre preparate și despre ingredientele acestora. În acest fel, necunoscutul devine previzibil, iar anxietatea poate scădea considerabil. Copilul va ști dinainte ce opțiuni are și la ce să se aștepte atunci când ajunge la restaurant.
Sper ca toate aceste recomandări să vă ofere mai multă încredere și să vă ajute să transformați mesele și ieșirile în oraș în experiențe mai plăcute, atât pentru copil, cât și pentru întreaga familie. Cu răbdare, consecvență și înțelegere, multe dintre dificultățile alimentare pot fi gestionate, iar copilul poate învăța să se bucure de experiențe noi într-un ritm potrivit pentru el.
Cel mai important lucru pe care vreau să îl rețineți
Ne apropiem de finalul acestui articol, însă înainte de a încheia aș vrea să vă las cu ceea ce consider a fi cel mai important sfat dintre toate cele prezentate până acum.
Este un principiu pe care mama mea l-a aplicat cu consecvență de-a lungul copilăriei mele și pe care l-am menționat de mai multe ori în acest articol tocmai pentru că l-am văzut funcționând atât în propria mea viață, cât și în cazul multor alți copii.
Fiți consecvenți.
Fiți consecvenți în privința regulilor pe care le stabiliți, a limitelor pe care le impuneți, a expunerii treptate la situații și alimente noi și, atunci când este necesar, a consecințelor pe care le aplicați.
Știu că nu este ușor.
Vor exista momente în care copilul va plânge, se va supăra, va protesta sau va încerca să negocieze ori să vă convingă să renunțați la reguli. Aceste reacții sunt firești și fac parte din procesul prin care copiii învață unde se află limitele.
În fond, toți copiii testează limitele adulților din jurul lor. Vor să afle cât de stabile sunt regulile și dacă acestea se schimbă atunci când insistă suficient.
În cazul copiilor cu autism, acest lucru este cu atât mai important. Ei au nevoie de un mediu predictibil, de reguli clare și de limite consecvente care să le ofere siguranță. Atunci când regulile sunt respectate constant, lumea devine mai ușor de înțeles și mai puțin copleșitoare.
Din acest motiv, vă încurajez să nu renunțați la reguli doar pentru că este greu sau pentru că vă este teamă de o criză de moment. Știu că uneori poate fi obositor, frustrant sau chiar stânjenitor, însă consecvența este una dintre cele mai valoroase forme de sprijin pe care le puteți oferi copilului.
În timp, el va înțelege că regulile nu sunt negociabile și va începe să le respecte nu din teamă, ci pentru că acestea vor deveni parte din rutina și din sentimentul său de siguranță.
Este important să fac o precizare. Atunci când vorbesc despre consecințe, nu mă refer la pedepse dure sau umilitoare. Consecințele trebuie să fie întotdeauna proporționale cu situația, explicate copilului și aplicate cu calm, fără violență fizică sau verbală. Scopul lor este de a educa, nu de a speria.
Un exemplu din propria mea experiență
Pentru a ilustra cât de importantă poate fi consecvența, aș vrea să vă povestesc un episod din adolescența mea.
În prima zi de liceu, în clasa a X-a, am întârziat la școală deoarece am pierdut noțiunea timpului și am comandat prea târziu un Uber.
Mama mea este o persoană foarte punctuală și consideră respectarea timpului o formă de respect față de ceilalți. Când a aflat că am întârziat, a decis să existe o consecință pentru acest lucru.
La acea vreme existau două aplicații la care țineam foarte mult: Wattpad și jocul Mortal Kombat. Mama mi-a cerut să aleg una dintre ele pe care să o șterg. Am ales să renunț la Mortal Kombat și, de atunci, nu mi-a mai permis să îl reinstalez.
La momentul respectiv am fost foarte supărată.
Privind însă în urmă, pot spune că acea experiență m-a învățat ceva extrem de valoros.
Astăzi folosesc mai multe alarme pentru a-mi organiza timpul, îmi planific activitățile din timp și foarte rar mai întârzii. Atunci când se întâmplă, este aproape întotdeauna din motive pe care nu le pot controla, cum ar fi traficul sau întârzierile mijloacelor de transport.
Nu consider că schimbarea s-a produs doar din cauza consecinței în sine, ci pentru că mama mea a fost consecventă și a aplicat o consecință potrivită situației, fără să renunțe la regulile pe care le considera importante.
Această experiență m-a ajutat să dezvolt o abilitate care îmi este utilă și astăzi: organizarea.
Concluzie
Dragi părinți, alimentația copiilor cu autism poate reprezenta uneori o provocare, la fel cum pot fi socializarea, gestionarea emoțiilor sau anumite comportamente dificile.
Totuși, cu informații corecte, răbdare, consecvență și sprijin, majoritatea acestor dificultăți pot fi gestionate, iar progresul apare, chiar dacă uneori este mai lent decât ne-am dori.
Dacă aș putea să vă las cu un singur mesaj după toate paginile acestui articol, acela ar fi următorul:
Autismul nu este o boală și nici un motiv de rușine.
Nu este un eșec al părinților și nici o condamnare pentru copil.
Autismul este o diferență de dezvoltare neurologică. Înseamnă că persoana autistă percepe, procesează și răspunde la lumea din jur într-un mod diferit. Aceste diferențe pot aduce provocări, însă pot veni și cu puncte forte, perspective originale și moduri unice de a înțelege lumea.
Din propria mea experiență pot spune că viața cu autism nu este întotdeauna ușoară. Sunt zile în care este dificilă și solicitantă. Dar sunt și foarte multe momente în care este frumoasă, interesantă și plină de satisfacții.
Autismul face parte din cine sunt, iar astăzi nu l-aș mai privi ca pe ceva ce trebuie ascuns sau de care să îmi fie rușine.
Îmi doresc ca și copiii dumneavoastră să ajungă, într-o zi, să se privească în același fel: cu încredere, cu respect față de propria identitate și cu convingerea că pot avea o viață împlinită.
Rolul nostru, al adulților din jurul lor, este să îi ajutăm să își dezvolte autonomia, să își înțeleagă propriile nevoi și să își valorifice potențialul.
Vă doresc multă răbdare, putere și încredere în acest drum. Fiecare pas înainte, oricât de mic ar părea, contează.
Și nu uitați: cred în dumneavoastră și în copiii dumneavoastră.
