Noutăți

CONIL Fest!

Conil Fest - pentru copiii cu dizabilități Conil

CONIL Fest, un spectacol pentru întreaga familie!

Cea mai frumoasă lecție a prieteniei, acceptării și toleranței! A fost scrisă în weekendul 28-29 mai 2022 la Circul Metropolitan București. Ediția aniversară, a XX-a a CONIL Fest, Festivalul Integrării a continuat povestea începută de un deceniu. Poveste are ca eroi principali copiii cu nevoi speciale.

CONIL Fest, un spectacol pentru întreaga familie!

Arena Circului Metropolitan a devenit scena tutror copiilor talentați, tipici și cu cerințe educaționale speciale. Aici s-au succedat, în cadrul unui maraton artistic exceptional, peste 1200 de copii talentați.

Desfășurare și participanți:

Momentelor artistice desăvârșite prezentate de grupuri de copii talentați din școli, grădinițe și cluburi de dans li s-au succedat momente extrem de emoționante dăruite publicului spectator de copii cu diferite deficiențe. Iată doar câțiva din cei care au încântat publicul! Grupul Veverițele Năzdrăvane, copii nevăzători care cântă cu multă pasiune. Grupuri de copii hipoacuzici de la Liceul Tehnologic Special numărul 3 din București. Copii cu sindrom Down, epilepsie, tetrapareză, autism și alte deficiențe. Asociația CONIL crede că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie descoperită, încurajată și promovată. CONIL Fest ne demonstrează la fiecare ediție acest lucru.

Un alt moment extrem de emoționant a fost oferit de talentatul Emanuel Ion, nevăzătorul care se contopește cu orga sa și care, cu doar o zi înaintea participării la CONIL Fest, obținuse locul al doilea în finala concursului Românii au Talent.  Iar bucuria multor copii prezenți la eveniment a fost oferit de actrița Anca Sigartău care a oficiat unul dintre momentele de premiere ale festivalului alături de nepoțica sa, Anastasia. 

Publicul prezent la eveniment s-a bucurat și de o excepțională demonstrație de virtuozitate, seriozitate și talent oferită de școli de dans din Zărnești, Dâmbovița, Buzău.

Spectacolul Incluziunii:

Astfel, copiii tipici și cei cu nevoi speciale și-au dat mâna într-o frumoasă horă a prieteniei ce simbolizează unicitatea noastră. Doar împreună putem construi cu adevărat o lume mai bună, o lume în care valori precum toleranța, acceptarea și prietenia să fie cele esențiale.

În foaierul Circului Metropolitan publicul prezent la eveniment și copiii performeri s-au bucurat și de ateliere, prezentări de produse, animație, studio foto și multe alte surprize.

În cea de-a doua zi a festivalului, cu sprijinul Asociației Pastel, zâna bună a copiilor, Asociația CONIL a oferit gratuit spectacolul de circ Alege Culoarea unui număr de 700 de copii cu nevoi speciale, copii proveniți din centre de plasament dar și unui număr de 70 de copii refugiați ucraineni. Ne bucurăm că am reusit să oferim accesul gratuit pentru prima data la spectacolul de circ pentru 120 de copii.

Amfitrionii evenimentului au fost: jurnalista Ioana Maria Moldovan și artistul Fabian Sanchez.

Premii:

Toți copiii participanți pe scena CONIL Fest au primit diplome și cadouri din partea sponsorilor noștri. Oameni inimoși și buni care împărtășesc aceleași valori cu noi, cei din echipa Asociației CONIL.

Prin participarea la CONIL Fest, copiii sprijină misiunea Asociației CONIL de a crea o societate incluzivă. În cadrul acesteia, copiii tipici și cei cu nevoi speciale să fie egali și să creeze momente de neuitat împreună!

Prietenia și susținerea pe care copiii tipici o oferă celor cu cerințe educaționale speciale ne-a fost demonstrată și de Ambițioșii Steaua Înot, echipă formată din 10 sportivi de performanță, înotători ai Clubului Steaua București. Aceștia și-au donat jucăriile în cadrul Târgului Caritabil de jucării organizat în foaier, cei prezenți putându-le achiziționa în schimbul unei donații. În cele peste 8 ore, copiii performeri au reușit să strângă 2000 lei pe care i-au donat în cadrul campaniei SwimathonBucurești2022, susținând proiectul CONIL – Transformăm orice dizabilitate în abilitate.

          Asociația CONIL dorește să transmită mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment de suflet. Copiilor care s-au întrecut pe ei înșiși, publicului călduros, sponsorilor dar și partenerilor media. Tuturor celor care s-au alăturat Asociației CONIL pentru a sprijini viziunea CONIL Fest. Aceea de a susține visele și talentele tuturor copiilor.      

Susținem copiii României:

          Asociația CONIL crede în talentul fiecărui copil. Tipic sau atipic, român sau ucrainean, vom continua să oferim șansa la exprimare artistică tuturor copiilor.

Asociația CONIL descoperă, sprijină și promovează toți copiii talentați! Asociația CONIL garantează demararea celei de-a XXI-a ediții în viitorul apropiat!

Acest eveniment nu ar fi putut avea loc fără sprijinul extraordinar al sponsorilor noștri: Asociația PASTEL, Asociația Forța Fermerierilor, Banca pentru Alimente, Crucea Rosie România – Filiala Sector 5, Biofarm, Mega Image, Aqua Carpatica, Editura Paralela 45, Sovis Print, Stancu Print, Acuarello, Cornico si Wawa Content și a partenerilor  media –  Agerpres, Radio Itsy Bitssy, Radio București FM, România Pozitivă, Parentropolis, Rafturi de Poveste

Urmărește blogul și pagina de Facebook ale Asociației și Școlii CONIL pentru a rămâne la curent cu toate evenimentele noastre.

Detalii: Irina Ismail, 0784412222

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − one =