Relația învățător-părinte CONIL
Sfaturi pentru o relație învățător-părinte de succes, cu beneficii atât pentru cei mari cât și pentru cei mici!
Așa, DA!
Cum să te implici
- În primul rând, acordă respect cadrului didactic, ca om și profesor. Indiferent de vârsta acestuia, gândește-te că este persoana pregătită profesional să îți educe copilul, în foarte multe cazuri petrecând chiar mai mult timp cu el, decât reușești tu. Chiar dacă nu are copii la rândul lui, poate fi un profesor extraordinar. Oferă-i încredere, fii deschis în a-l cunoaște!
- Întreabă încă de la început cum preferă învățătoarea să comunice: apel telefonic, prin sms, e-mail, WhatsApp etc. Un cadru didactic ocupat nu își va permite să răspundă frecvent la telefon și poate evita această cale de comunicare, păstrând-o pentru urgențe. E necesar să știți cum e bine să vă adresați atunci când aveți o anumită problemă sau orice altceva de transmis.
- Întreabă periodic care este progresul copilului la școală, văzut în activitatea la clasă, relația cu ceilalți colegi, activități extrașcolare etc. Nu doar calificativele sunt feedback-ul părinților, ci mai ales observările zilnice ale învățătoarei. Mai ales dacă ai un copil care acasă nu prea se exprimă, e bine să te asiguri din partea cadrelor didactice că totul e în regulă.
- Mulțumește-i atunci când consideri că e cazul. Când copilul tău vine fericit acasă, vezi că progresează și totul merge bine, nu te gândi că așa este firesc sau este o situație banală. Învățătoarea se poate axa strict pe procesul de predare-învățare, fără a pune suflet. Poți vedea rezultate în educația formală, dar aceste aspecte nu sunt suficiente. Când profesorul are har în relația cu cei mici, ei se dezvoltă în mod minunat! Se pot observa transformări benefice în ceea ce privește sociabilitatea copilului, adaptarea, deschiderea lui etc. Aceste aspecte pozitive nu ar trebui trecute cu vederea, întrucât avem tot mai puțini profesori dedicați, iar învățământul românesc parca e axat să îi descurajeze. Măcar tu, mulțumește-le din când în când.
Așa, NU!
Aspecte de evitat
- Nu tutui cadrul didactic, dacă nu ești sigur că îți permite acest lucru. Chiar și într-un mediu privat, un profesor (oricât de tânăr) se poate simți jignit de o adresare atât de deschisă încă de la început. Cel mai bine e să observi cum ți se adresează el ție, iar dacă apelarea cu ”dumneavoastră” este prezentă, acest lucru nu ar trebui să îți permită ție un dialog la per tu. Chiar dacă profesorul e mai tânăr decât tine, relația părinte-cadru didactic este una profesională, nu amicală. Cu timpul, în funcție de apropiere și alte criterii, poți întreba deschis dacă e în regulă să vă tutuiți.
- Chiar dacă e vorba de un mediu privat, nu îi da ordine învățătoarei! În ciuda faptului că plătești lunar taxa școlară, profesorii nu sunt angajații tăi, ci ai instituției. Ei trebuie să își facă datoria din toate punctele de vedere, iar dacă e vorba de un serviciu suplimentar* pe care i-l ceri, fă-o respectuos și fii recunoscător pentru răspunsul pozitiv, învățătoarea nu e obligată să îți rezolve toate problemuțele.
Exemple de situații în care ai nevoie de ajutor ce nu intră neapărat în ”fișa postului” de învățătoare, însă ține de dăruirea și amabilitatea acesteia:
- În cazul în care învățătoarea îți transmite câteva aspecte negative din activitatea copilului tău la școală, abordează situația cu calm și deschidere, încercând să afli exact ce se petrece și cum poți ajuta. Nu lua personal situația și nu te ”răsti” sau supăra pe profesor. Dacă acesta se înșală sau exagerează, cu siguranță se va găsi o cale de lămurire. Dacă are dreptate, însă, e spre binele tuturor să cooperezi și să fii deschis chiar și criticilor.
- Dacă vorbim de o școală privată și ai o anumită nemulțumire legată de cadrul didactic de la clasă, nu te duce întâi la manager să te plângi. Este o atitudine infantilă și vicleană. Cauți să fie bine pentru copil și familia ta? Atunci discută orice problemă mai întâi cu profesorul, iar dacă acesta nu e deschis să asculte sau să găsească o soluție, mergi mai departe. Dar a merge întâi la manager/director, cu ”pâra”, este doar o bârfă inutilă. Cadrul didactic își va pierde încrederea în tine și va privi cu totul altfel relația voastră, pe viitor. Sunt sigură că orice învățătoare va accepta orice critică, dacă o spui cu respect și din dragoste și grijă pentru copil, nu din orgolii proprii și pe tonuri ce atacă.
În concluzie, totul va merge bine dacă există bunăvoință și implicare de ambele părți. Ai curajul să susții binele și să sprijini persoanele importante din viața copilului tău! Fii deschis, responsabil și binevoitor. O relație de succes se construiește și aduce foloase tuturor membrilor implicați.
Pentru detalii, ne puteți contacta la adresa de mail office@conil.ro. Puteți citi mai multe articole scrise de specialiștii noștri chiar pe blog.
Articol scris de Moise Petruța, învățător-clasa pregătitoare.
#CONIL